Poluarea apei nu este o problema noua. Stim deja ca sunt extrem de multi factori poluatori si ca e foarte greu sa controlezi poluarea intrucat e o problema complexa. In urma cu mai bine de 10 ani se descoperea existenta poluarii cu estrogen a apelor intr-un studiu interesant si se estima de cati bani ar fi nevoie ca sa se reduca acest tip de poluare. Astazi avem si o posibila solutie, nanoparticulele magnetice ce pot elimina mare parte din estrogenul din sursa umana gasit in apa.
In apa vom gasi mereu tot felul de substante chimice pana la purificare, filtrare. Poluarea apelor este o problema majora a acestui secol si a fost si in trecut. Activitatile umane desfasurate in apropierea apelor sunt direct raspunzatoare de poluarea excesiva.
Practic contaminantii se amesteca cu apa si de aici si poluarea. Cand discutam despre contaminanti si factori poluatori ne referim la foarte multe tipuri de substante si activitati, la deversari ilegale, la activitati industriale sau agricole, la metode de eliminare a apelor uzate, apei de la toalete.
Poluarea nu se reduce doar la nivelul apelor de suprafata, avem poluare si la nivelul panzei freatice si apelor subterane. Si de cele mai multe ori sursele de poluare pot fi unele neasteptate.
In 2012, oamenii de stiinta au descoperit ca va fi nevoie de cel putin 30 de miliarde de euro ca sa se elimine estradiolul din apa, un tip de estrogen. Peste 2.5 miliarde de femei folosesc pastilele contraceptive, iar substantele din ele ajung in toaleta, la urinare si defecare, si in apa. In 50 de orase s-au descoperit acesti hormoni in peste 80% din probele de apa prelevate. In cantitati prea mari existente in apa, acest hormon poate afecta dezvoltarea sexuala a adolescentilor aflati la prepubertate.
In perioada respectiva tinerii au nevoie de cantitati suficiente, echilibrate, de hormoni masculini si feminini pentru a se dezvolta caracteristicile sexuale tipice baietilor. Se pot trezi cu sani mai dezvoltati, cu prostata dezvoltata anormal si cu functionare atipica.
La pesti s-au observat si probleme de fertilitate, infertilitatea fiind o caracteristica a pestilor aflati in ape in care nivelul de estrogen e prea mare. Si tot la barbati estrogenul cu un nivel prea mare in apa de baut poate fi raspunzator de comportamentele prea agresive.
Cercetatorii au reusit sa foloseasca particule mici de oxid de fier, rugina, particule care s-au lipit de alte molecule si au scos estrogenul si alti hormoni similari din probele de apa folosite in experimente. Un magnet poate sa elimine particulele si sa scoata poluantii din apa. Asa se vor limita cantitatile excesive de estrogen din apa si efectele lor asupra animalelor si mai ales asupra oamenilor.
Chiar si cantitati foarte mici de estrogen ajunse in apa pot sa aiba efecte devastatoare asupra vietii acvatice, cancerele aparand mai des la nivelul tesuturilor reproducatoare. La filtrarea apei in statiile speciale de filtrare si purificare se elimina o parte din estrogen, e adevarat, insa procesul e foarte scump si eficienta energetica e aproape zero. Pana la momentul de fata nu se cunoaste inca o cale perfecta pentru a preveni poluarea apelor cu estrogen.
Dar sunt sperante dupa acest tip de experimente. S-au utilizat niste nanoparticule de oxid de fier pentru a „prinde” factorii poluanti, substantele, petrol, ierbicide si estrogen, cum am vazut deja. „Nucleul” feros este de 10 nm in diametru, este invelit in acid fosfonic, molecule special create, foarte „lipicioase”, cheia eliminarii estrogenului din apa pana la urma.
Noile versiuni ale particulelor minuscule vizeaza doar estrogenul din apa, prin includerea a doua tipuri de acid fosfonic. Unul e lung si respinge apa, se ataseaza de partea incarcata neutru din molecula de estrogen, in vreme ce al doilea are incarcatura pozitiva pentru a atrage parti din hormonii estrogen cu incarcatura usor negativa.
S-a observat ca nanoparticulele au eliminat aproape tot estrogenul din mostrele de apa testate dupa experimente. Urmatorul pas pentru oamenii de stiinta este sa testeze nanoparticulele si pe probe luate din diverse surse de apa.
Se mai investigheaza si modul in care moleculele din nanoparticule pot sa tina estrogenul si sa il elimine din apa la nivel atomic. Daca se va intelege si mecanismul „prinderii” estrogenului atunci cantitatile de estrogen eliminate din apa vor fi si mai mari si metoda va deveni foarte eficienta.
